Doliu în muzica românească! Un mare artist de jazz s-a stins din viață
Doliu în muzica românească! Artistul Garbis Dedeian s-a stins din viață.
Garbis Dedeian (n. 24 Aprilie 1959, București – d. 13 ianuarie 2020 București) este un saxofonist, compozitor şi aranjor român de origine armeană, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. Beneficiind de un mediu familial prielnic apropierii de muzică, a urmat Liceul de Muzică nr. 1 din capitală şi Şcoala Populară de Artă unde a studiat clarinetul cu profesorul Florian Popa şi compoziţie / orchestraţie cu Richard Bartzer. Atras de jazz din adolescenţă, a făcut primii paşi sub îndrumarea regretatului Mihai Berindei iar în anul 1976 fondează un prim grup alcătuit cu fratele său, ghitaristul Capriel Dedeian, Tudy Zaharescu și Mario Dumitrescu.
Debutul interpretativ pe una din primele scene jazzistice ale ţării are loc in 1979 la Festivalul de Jazz de la Sibiu. De atunci a susţinut numeroase concerte şi a participat la cele mai importante festivaluri de jazz în ţară dar şi în Germania, Ungaria, Grecia, Italia, Franţa, Austria, Iugoslavia, Moldova, Ucraina, Bulgaria, Egipt. Combo-ului său de tineri instrumentişti a fost desemnat „Formaţia Anului 2003” de juriul Galei Premiilor de Jazz organizată de Societatea Română de Radiodifuziune, titlu prin care i se recunosc merite deosebite în afirmarea unor promiţătoare talente din tinerele generaţii.
Activitatea de saxofonist şi şef de formaţie a fost dublată de o susţinută creativitate componistică, o parte a creaţiilor sale muzicale, considerate valori de patrimoniu pentru jazz-ul autohton, fiind tipărite (Culegere de teme de jazz) şi/sau înregistrate în studio sau preluate live din festivalurile de jazz.